Mai știu eu oare cum e să fiu fericită?

      Mai știu eu oare cum e să fiu fericită? Hm... bună întrebare, mi-a furat un zâmbet chiar... Da, știu. Știu, pentru că zi de zi simt asta, fie o fericire ce ține mai mult timp sau una trecătoare, un zâmbet furat de un om pe stradă când îl văd cum îl duce de mână pe copilașul lui, un om care ridică punga și o pune în urna pentru gunoi deoarece nu i-a ieșit din prima, zâmbesc când cineva îmi zâmbește, chiar mă bucură toate aceste chestii mărunte. Să știi că dacă văd bunătatea din ochii tăi - mă bucur, dacă văd că-mi zâmbești, dacă te văd că faci un gest drăguț, ajuți pe cineva, vezi un animăluț pierdut și îi dai din bucățica ta de orice cumpărat de la simigerie în pauza de la facultate sau muncă, dacă vezi pe cineva că are o problemă și nu ești indiferent, dacă răspunzi la întrebarea unui trecător legat de direcție sau absolut orice... mă bucur că mai este omenie, nu s-au pierdut toate principiile. Dacă-ți zâmbesc sau te privesc, trec pe lângă tine, mă gândesc la tine - îți doresc să fii fericit... sincer, cu adevărat, pe deplin, oricând, oricum, oriunde, să fii fericit cu ce ești și cum ești, azi, mâine și în fiecare moment, din orice mărunțiș și... vreau să dorești și tu asta tuturor prietenilor, familiei, colegilor, cunoscuților și necunoscuților.

Am insomnii, de ce? (1)

   Am insomnii, de ce?
   Mă tot bântuie această problemă, această întrebare. Am reflectat mult și într-un final am descoperit una din problemele care îmi apasă greu pe suflet.

   Mi-am permis să-i spun unui prieten că e prost, nu o dată... Și pe nedreptate... Supărarea și-a spus cuvântul, omul nu e prost nici într-un caz. Și uite, a 3-a săptămână trece - eu tot cu insomniile mă bat, heh, insomnii, mă mustră conștiința și merit asta. Mă tot întreb cine sunt eu de mi-am permis așa lux să-i pun pecetea unui om că e prost, e cel mai urât lucru din partea mea, a unui om, față de alt om.
Aruncăm cuvinte la nervi, supărare sau lipsă de afecțiune sau mai știu eu ce... Le aruncăm la nimereală, în persoane care nu merită. Dar oare câți dintre noi ulterior pot șterge ce au zis? Niciunul... Și nu se uită așa cuvinte spuse de oameni dragi, a căror părere contează, este ca o etichetă pusă în frunte. Și oare ne place nouă să ni se pună o asemenea etichetă, să purtăm una, să ascultăm cuvinte urâte adresate nouă? Nu. Păi de ce ne permitem să facem asta altor persoane.

   Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost.

   Câtă greutate se lasă pe sufletul omului de la un cuvânt... Și după ce lași această avalanșă să curgă... Cine e prost? Cine e atât de nesăbuit? 

   Dragilor, când deschideți gura, gândiți foarte bine ce doriți să spuneți, cuvintele sunt prețioase, ele pot să ne ofere o doză mare de fericire, dar ne pot lua la fel de multe chestii. Vorbiți mai rar decât viteza gândurilor voastre și analizați cât de bine posibil dacă e potrivit ce spuneți sau dacă chiar vrei și simți asta, dacă merită omul din fața voastră așa cuvinte sau nu, dacă e corect... O critică constructivă e pentru prieteni, și nu e în nici un caz eticheta de „prost” repetată de nenumărate ori.
   Și dacă totuși o să faceți greșeala pe care am comis-o și eu, sper ca măcar să vă mustre conștiința, omul din fața ta nu merită o asemenea atitudine. Să nu fim lași, să ne asumăm greșelile.