Dor...

   Un dor mă mistuie. Un dor ce doare. Aici. Acum. Amplu.
   E un dor alimentat de toate golurile pe care le am în inimă. Un dor care oriunde nu m-aș duce și orice nu aș face - nu trece, nimic pare că nu-l poate alina. E un dor pe care indiferent de cât de mult aș vrea - nu îl pot alina. Mulți se amăgesc că acest DOR se „micșorează” odată cu trecerea anilor. E dorul care seară de seară îmi roade inima și mintea. Presiunea în regiunea inimii și a ochilor crește și cu cât mai mult încerc să îl stăpânesc, cu atât mai repede erupe la suprafața ca lava din vulcan. Într-un final cedez, îmi las sufletul să plângă, trecând prin mii de amintiri, prin gânduri la ce a fost, ce ar fi putut fi și cum - ochii i-am închis și îmi permit să văd cu inima și creierul meu - acolo unde voi toți, dragii mei, încă trăiți și suntem acea familia mare și fericită, cu cele mai colorate surâsuri, unde mic și mare râdem în unison.
   Acesta e DORul meu, e ceea ce pe alocuri eu visez. Îl accept și trăiesc cu el, pentru că asta e tot ce mi-a mai rămas de la voi.

Mai știu eu oare cum e să fiu fericită?

      Mai știu eu oare cum e să fiu fericită? Hm... bună întrebare, mi-a furat un zâmbet chiar... Da, știu. Știu, pentru că zi de zi simt asta, fie o fericire ce ține mai mult timp sau una trecătoare, un zâmbet furat de un om pe stradă când îl văd cum îl duce de mână pe copilașul lui, un om care ridică punga și o pune în urna pentru gunoi deoarece nu i-a ieșit din prima, zâmbesc când cineva îmi zâmbește, chiar mă bucură toate aceste chestii mărunte. Să știi că dacă văd bunătatea din ochii tăi - mă bucur, dacă văd că-mi zâmbești, dacă te văd că faci un gest drăguț, ajuți pe cineva, vezi un animăluț pierdut și îi dai din bucățica ta de orice cumpărat de la simigerie în pauza de la facultate sau muncă, dacă vezi pe cineva că are o problemă și nu ești indiferent, dacă răspunzi la întrebarea unui trecător legat de direcție sau absolut orice... mă bucur că mai este omenie, nu s-au pierdut toate principiile. Dacă-ți zâmbesc sau te privesc, trec pe lângă tine, mă gândesc la tine - îți doresc să fii fericit... sincer, cu adevărat, pe deplin, oricând, oricum, oriunde, să fii fericit cu ce ești și cum ești, azi, mâine și în fiecare moment, din orice mărunțiș și... vreau să dorești și tu asta tuturor prietenilor, familiei, colegilor, cunoscuților și necunoscuților.

Am insomnii, de ce? (1)

   Am insomnii, de ce?
   Mă tot bântuie această problemă, această întrebare. Am reflectat mult și într-un final am descoperit una din problemele care îmi apasă greu pe suflet.

   Mi-am permis să-i spun unui prieten că e prost, nu o dată... Și pe nedreptate... Supărarea și-a spus cuvântul, omul nu e prost nici într-un caz. Și uite, a 3-a săptămână trece - eu tot cu insomniile mă bat, heh, insomnii, mă mustră conștiința și merit asta. Mă tot întreb cine sunt eu de mi-am permis așa lux să-i pun pecetea unui om că e prost, e cel mai urât lucru din partea mea, a unui om, față de alt om.
Aruncăm cuvinte la nervi, supărare sau lipsă de afecțiune sau mai știu eu ce... Le aruncăm la nimereală, în persoane care nu merită. Dar oare câți dintre noi ulterior pot șterge ce au zis? Niciunul... Și nu se uită așa cuvinte spuse de oameni dragi, a căror părere contează, este ca o etichetă pusă în frunte. Și oare ne place nouă să ni se pună o asemenea etichetă, să purtăm una, să ascultăm cuvinte urâte adresate nouă? Nu. Păi de ce ne permitem să facem asta altor persoane.

   Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost. Prost.

   Câtă greutate se lasă pe sufletul omului de la un cuvânt... Și după ce lași această avalanșă să curgă... Cine e prost? Cine e atât de nesăbuit? 

   Dragilor, când deschideți gura, gândiți foarte bine ce doriți să spuneți, cuvintele sunt prețioase, ele pot să ne ofere o doză mare de fericire, dar ne pot lua la fel de multe chestii. Vorbiți mai rar decât viteza gândurilor voastre și analizați cât de bine posibil dacă e potrivit ce spuneți sau dacă chiar vrei și simți asta, dacă merită omul din fața voastră așa cuvinte sau nu, dacă e corect... O critică constructivă e pentru prieteni, și nu e în nici un caz eticheta de „prost” repetată de nenumărate ori.
   Și dacă totuși o să faceți greșeala pe care am comis-o și eu, sper ca măcar să vă mustre conștiința, omul din fața ta nu merită o asemenea atitudine. Să nu fim lași, să ne asumăm greșelile.

Eu, tu, el, ea...

     Eu, tu, el, ea...
     Hm, virgule? Ne trebuie sau nu? Poate da, poate nu... Stai, despre ce virgule este vorba? E nevoie de ele în frazele mele, sau - în viața mea? Cred că este vorba despre viață, poate asta și este adevărata problemă, sau poate nu...? Poate prea des le folosesc acolo unde ar trebui să fie bine pus punctul, dar nu, asta e în firea omului, sau nu...?
     Și totuși, este vorba de virgule, între mine și tine, între tine și altcineva, poate e altceva... Și totuși, de ce virgulă? De fapt, știu eu și știi tu, virgula ne unește, ne subordonează, e veriga vicioasă ce ne unește, la ea noi nu putem refuza.
     Și da, prea multe virgule! Eu, tu, el, ea...

Liga Tineretului din Moldova

   

  Vasile Conta spunea că „dacă un popor n-are o tinerime entuziastă, cultă și cu dor de țară, este pierdut pentru totdeauna. Această vlăstare ale tinereții țin pe umerii lor viitorul, precum odinioară Atlas ținea pământul”. Și, cred eu, mare dreptate are această persoană, cu toții suntem prezentul, însă trebuie de recunoscut că tinerii reprezintă viitorul și de aceștia depinde cum va fi societatea, de aceea, trebuie să optăm pentru o tinerime educată, care să-și dorească să lucreze, să o facă din greu pentru a ajunge la o societate prosperă.

Simplitatea își are a sa coroană

   Adevărata frumusețe înflorește din sublim și simplitate! 

Înainte de a muri, vreau să lupt pentru viață

  Uneori viața este un joc cu adevărat dur, riscant și totuși, interesant. Viața înseamnă salturi cu parașuta, înseamnă să cazi, să te lovești, dar, de asemenea, înseamnă și să te ridici; o putem asemăna și cu alpinismul, trebuie să avem voința ca să ajungem în cel mai înalt punct, în punctul nostru, când nu ne reușește -  să ne simțim nemulțumiți, în nici un caz disperați! Speranța este un sentiment mult mai sănătos decât disperarea.