Meniu

luni, 31 octombrie 2016

Eu, tu, el, ea...


     Eu, tu, el, ea...
     Hm, virgule? Ne trebuie sau nu? Poate da, poate nu... Stai, despre ce virgule este vorba? E nevoie de ele în frazele mele, sau - în viața mea? Cred că este vorba despre viață, poate asta și este adevărata problemă, sau poate nu...? Poate prea des le folosesc acolo unde ar trebui să fie bine pus punctul, dar nu, asta e în firea omului, sau nu...?
     Și totuși, este vorba de virgule, între mine și tine, între tine și altcineva, poate e altceva... Și totuși, de ce virgulă? De fapt, știu eu și știi tu, virgula ne unește, ne subordonează, e veriga vicioasă ce ne unește, la ea noi nu putem refuza.
     Și da, prea multe virgule! Eu, tu, el, ea...

2 comentarii:

  1. Acel moment când te regăsești în gândurile cuiva! Ce ai scris e o mică parte din ceea ce simțim fiecare, trecem prin asta și anume prin adolescență... nimic nu e mai frumos decât tinerețea."Eu, tu, el, ea... "- 4 pronume care explică atât de multe, iar acele puncte de suspensie lasă mintea cititorului să plutească anume în direcția pe care o vrei tu... a adevăratelor trăiri! Sunt mândră de tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai mare dreptate, Doina. Și îți mulțumesc mult, mă simt împlinită că ceea ce scriu place.

      Ștergere